Erau minus 20 de grade, la soare, gerul muşca fioros din trupul firav al zilei, în timp ce oamenii zgribuliţi treceau pe sub ţurţuri, înotând prin troiene spre alimentara din colţ, unde tocmai se băgase muştar. Era muştarul acela celebru, acea specialitate inconfundabilă, de Tecuci, şi iute şi dulce, borcănelul verzui care nu putea, în nici un caz, să lipsească de la mesele cetăţenilor în miezul anotimpului cu şuncă şi cârnaţi. Se făcuse deja o coadă pestriţă şi lungă, până spre staţia de tramvai, cumpărătorii intrau în tăcere, îşi luau borcanul şi plecau nerăbdători spre casă, pentru a-l desface şi degusta din preţiosul conţinut. Ştiam că nu era o coadă socialmente necesară, că dorinţa acută şi unanimă de a cumpăra muştar nu era decât o defulare tardivă a profundei frustrări pricinuite, în anii prerevoluţionari, de imaginea devastatoare a rafturilor ocupate în exclusivitate şi suprarealist de şiruri interminabile şi sufocante de muştar, şi iute şi dulce, de Tecuci şi de toate fabricile socialiste de muştar. Ştiam toate astea şi chiar mai mult şi, cu toate acestea, m-am aşezat disciplinat la coada generală. După câteva clipe, o voce din spate îmi transmise: Continuă lectura
Muştar la minus 20 de grade
05 Sâmbătă feb. 2011
Posted Ion Manea
in