08 Duminică ian. 2012
Posted in Ion Manea
Ningea ciudat, ca şi cum o ceată de îngeri s–ar fi bătut prin cer cu perne mâncate de molii, dar fenomenul nu-l putea opri pe domnul Ion Ionescu să pornească din casă şi să-şi îndeplinească înalta misiune. Nu ieşea, de obicei, înainte de Continuă lectura
14 Vineri ian. 2011
Posted in Ion Manea
M-am uitat pe vizor, dar n-am văzut decât un fel de pată albă şi n-aş fi deschis dacă ţârâitul soneriei nu m-ar fi enervat atât de puternic. Atunci pata albă s-a adeverit, pentru că în faţa mea era un om de zăpadă clasic. Făcut chiar din zăpadă adică, cu o mătură în loc de mână, cu morcov la nas, cu ochi de nasturi şi cu o gură sugerată din ardei iuţi roşii. Amănuntul acesta din urmă m-a făcut să fiu de la început foarte vigilent. Dacă omul acesta de zăpadă acesta vorbeşte, o să fie al naibii de usturător, mi-am zis. Şi chiar a vorbit: Continuă lectura
20 Luni dec. 2010
Posted in Ion Manea
Etichete
articol, Ion Manea, literatura, sf, umor
– Nu vă supăraţi, îmi zice tipul privind speriat spre cer, nu ştiţi unde e Galaxia Abell 1835 IR1916!?
– Păi, să ne gândim, zic eu deloc mirat, extratereştrii sunt peste tot, ne aflăm pe strada Frunzei, în Galaţi, România, Calea Lactee, galaxia dumitale trebuie să fie într-acolo!
– Nu-i! strigă dezamăgit extraterestrul, nu-i acolo, măi omule, habar n-ai de cosmos! Voi n-aveţi poliţie cosmică pe-aici?
– N-avem nici de-aia terestră…
– Domnule pământean, vorbesc serios, ajută-mă, m-am rătăcit de farfurie!
– Parcă noi nu la fel? Avem o foame în noi… Dar cum de te-ai rătăcit?
– S-a îmbătat pilotul şi a luat-o razna, cu navă cu tot.
– Aţi avut alcool la voi, l-aţi adus din galaxia aia a voastră?
– Nu d-le, a băut de-al vostru, dintr-un bar.
– Rău a făcut, e toxic, are E-uri… Dacă vrei ceva ca lumea, hai la mine, am un merlot de stă cometa-n coadă.
– Vin, dar m-ajuţi să-mi găsesc galaxia?
– Te-ajut. Dau telefon la informaţii. Am şi-un vecin astronom, ăla trebuie să ştie.
După câteva pahare de vin, extraterestrul s-a mai liniştit, a început să-mi povestească despre planeta lui şi chiar mi-a cântat imnul ţării sale de baştină, Ainâmor, care semăna tare mult cu al nostru. La al cincilea pahar s-a ridicat însă în picioare şi mi-a zis:
– Gata, acum caută-mi galaxia!
– Cum ziceai că-i spune?
– Abell 1835 IRI9161.
L-am rugat să m-aştepte puţin, am ieşit şi am sunat la vecinul de la trei, care-i profesor de astronomie. Profesorul chiar era acasă, m-a lămurit cum şi ce fel, mi-a făcut şi o hartă celestă şi m-am întors bucuros să-i dau vestea cea bună extraterestrului. Dar el nu mai era. Fugise. Mai târziu, am observat că frigiderul meu devenise cu desăvârşire gol. La fel şi cămara. Ca să nu mai vorbesc de damigeana cu vin de stă cometa-n coadă. E foame mare şi la ei…
22 Vineri ian. 2010
Posted in Ion Manea
Dă, Doamne să ningă! Cât mai mult. Cât mai viscolit şi cât mai des. Mi-am cumpărat o lopată de 15 lei, am şterpelit mănuşile bunicului şi am ieşit în stradă. Ce, numai pensionarii să iasă în stradă, numai greviştii? În numai câteva secunde s-au şi înfiinţat primii muşterii. M-au văzut cum dădeam la o parte zăpada din jurul maşinii mele. Douăzeci de lei bucata am cerut, atunci când m-au rugat şi alţii să le deszăpezesc maşinile personale. M-am învoit. La început, a mers mai greu, dar pe urmă am intrat în mână, în lopată mai bine zis, şi scoteam din nămeţi cam 4-5 bucăţi pe oră. Meseria de dezăpezitor mergea strună. După opt ore de muncă, mulţumit, am aruncat lopata şi am început să număr banii. Strânsesem ceva. Tocmai atunci a apărut de prin nămeţi, Sebastian ministrul Finanţelor. Mi-a cerut 33 la sută impozit pe venit. I-am dat. A cerut apoi să plătesc şi asigurarea de sănătate. Că, dacă răcesc în troianul muncii? Avea dreptate, i-am dat. Mi-a cerut şi impozit pe utilaj, adică pe lopată, şi pe echipamentul de protecţie, adică mănuşi, şi o taxă pentru folosirea spaţiului public. Pe toate le-am achitat. Dar când să plătesc şi taxa pe mânerul lopeţii, fiindcă provenea din pădurea patriei, n-am mai avut bani. Am fugit la un vecin şi m-am împrumutat. Nu voiam să rămân dator la stat. Mi-ar fi pus sechestru pe mănuşile bunicului. Şi nu se făcea. În aceste condiţii, Dumnezeu să nu mai ningă! Deloc! Şi mai ales să nu viscolească!
Ion Manea
13 Duminică dec. 2009
Posted in Buzunarul cu umor
Etichete
apartament, banc, bloc, casa, coalitie, datorii, funny, interfon, nule, politica, renumarare, umor, vechi, vot, voturi
Am ceva timp de cand platesc cu drag si spor la apartamentul meu semidecomandat vechi de 40 de ani dar care imi da senzatia aia absolut necesara romanului de “casa mea”.
Oricum nu discutam astazi despre casa ta, proprietate personala.
Ce vroiam sa va povestesc este povestea interfonului de la mine din bloc. Dupa lupte seculare s-a hotarat : vom avea interfon.
Ce m-am mai bucurat ! Era o mica speranta de securitate. Bucuria din pacate nu a tinut mult pentru ca din a doua zi, deja dragul meu interfon a fost schimbat cu altul. Nu stiu cauzele ..vreo gripa porcina de interfoane .. nu stiu
A venit altul nou si l-am primit si pe el la fel de calduros. Din pacate a patra zi incepu sa faca dragul interfon mofturi. Suna numai la mine. Oricine vroia sa sune in alta parte era refuzat dur si adus pe linia mea. Asa ca din ziua a patra ajunsesem portarul blocului cu norma intreaga.
Stiam cine vine, cand vine si dadeam drumul numai la cine vroiam eu. Toate babele mureau de invidie iar eu ma simteam stapana blocului.
Din pacate foarte repede s-a format o coalitie impotriva mea inclusiv vecina mea din dreapta cu care ma intelegeam foarte bine , m-a tradat. Fiind singura impotriva tututor nu am putut decat capitula neajungand nici macar pana la o renumarare de voturi nule.
Acum e calm si liniste .. interfonul suna la cine vrea el … cand vrea el
uneori mai suna si la mine …
