Voi chiar credeți că huliganii ăștia au ieșit în stradă doar pentru o lege care scăpa de răspundere penală aleșii poporului? Nimic mai greșit! Extratereștrii sunt de vina, ei au scos panaramele alea din casă! Știți cine este șeful lor? Iohannis, normal. Cum de nu v-ați dat seama până acum? Nu vedeți cum vorbește? De ce i-a scos în stradă? Păi, simplu – sunt flămânzi! Plus că s-au prins pesedistii, apărătorii furtului curat, și trebuiau să se grăbească. Vedeți voi, acești extratereștri se hrănesc doar cu copaci. Așa supraviețuiesc ei. De când este Iohannis președinte, cel mai votat extraterestru al galaxiei, au început să dispară copacii. Înainte toți erau la locul lor, o creangă nu lipsea, una!!

Au încercat să se hrănească și cu copii dar se ingrasau foarte repede și tot le era foame.

Ce tâmpenie! Cum să îi scoată în stradă extratereștrii? ați spune. Ei, uite că se poate! Au încercat să îl răpească și pe Dragnea. Cum el nu a cooperat, nu au reușit să îi implanteze cipul.  Cât s-au chinuit să îi deschidă gura și tot nu au reușit. De aia are dantură așa! Se crede că mustața l-a apărat. Acolo a aflat că mai urmează o invazie extraterestră. Așa supărat a fost când a scăpat, că s-a dus direct la Trump, care este și el un extraterestru, să îi spună că nu se poate atinge de țara lui. Trump se hrănește cu petrol, el este de pe altă planetă. Eu zic că a meritat milionul de dolari, nu?

Când s-a întors acasă, Dragnea, ce să vezi? Un haos! Cum de au ieșit aia în stradă? Păi, le-a fost implantat tuturor un cip. Au preferat corporatistii. Aia muncesc până târziu, sunt obosiți și stresați, nu au de ce să dea și să ia mită și nu pot fura de la locul de muncă. Inițial au crezut că au suficienți oameni pentru protest, apoi au realizat că le mai trebuiesc câțiva așa că au ales să le trimită și copiii la protest cu sau fără pampers. După muncă, i-au trimis în fiecare seară să stea acolo în frig câteva ore bune să creeze panică în popor și să îi intimideze pe bunii psd-iști. Pancardele le-au creat copiii extratereștrilor, ei sunt cam poznași. Laserele tot de la ei, totul a fost foarte bine organizat.

16473981_1167236720011855_7525783522702308079_n

Protectorii roșii au încercat să arate la televiziunile lor, Antena 3 și RTV că sunt ozn-uri în zonă care îi manipulează, că e imposibil să fie așa mulți într-un loc așa de strâmt (tot o invenție de-a extratereștrilor). Că lasere alea sunt suspecte. Dar voi, nimic!

Este o luptă grea, până și extratereștrii au obosit. Vezi acel userist adormit în sala parlamentului. Pur și simplu a cedat!

Mai este timp! Puteți să îl opriți pe Iohannis. Toți în autobuze la palat. Le arătăm noi!

Anunț de ultimă oră:

În contrapartidă, au aterizat pe platoul din fața Palatului Cotroceni optzeci și șapte farfurii zburătoare cu numere de Ialomița, Călărasi, Vaslui, dar mai ales Teleorman. Erau pline vârf cu sarmale de post(ul Paștelui). Dintr-o alta, a coborât însuși Ion Iliescu, care a tușit, a suflat într-o vuvuzea exprezidentală cu canaf roșu și a zis:

–      Să fie consens, măi, domnilor! Doar eu am început-o cu pădurile. Și sincer îmi plac copacii doar că desert! Restul le-am făcut scobitori.

–      Auf Wiedersehen! a strigat mulțimea entuziasmată de gustul sărmălutelor cu orez din belșug.

Morala poveștii: Nu mai aruncați gunoaie în frații vostri români.  Niciodată nu se știe când veți fi și voi răpiți de extratereștri.

SURSA IMAGINE

* acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare