Etichete

, ,

La începutul lui aprilie, barza domnului Ion Ionescu s-a întors din ţările calde în cuibul  construit cu trei ani în  urmă în vârful salcâmului din spatele casei. Omul se învăţase cu ea, îi era chiar dragă şi aproape că se întrista când, spre toamnă, zburătoarea făcea calea întoarsă, lăsându-l iar singur şi nefericit. Domnul Ion Ionescu divorţase, pe motiv de incompatibilitate, exact cu un an înainte de a poposi barza pentru prima dată în salcâmul său şi suferea cumplit de tristeţe. Nici televizorul, nici plimbările zilnice prin cartier sau discuţiile cu vecinii, nici vechea lui pasiune, pescuitul, şi nici măcar sutele de prieteni pe care şi-i făcuse pe internet nu reuşeau să-l scoată din melancolie. Mai presantă ca niciodată parcă, ultima iarnă trecuse aproape ca o pedeapsă, aşa că, în momentul în care a auzit primul clămpănit de cioc a exclamat,  cu privirile urcate spre cuib:

– Bine ai venit, barza mea!

Dar pasărea, preocupată mai degrabă de primenirea culcuşului său decât de sentimentele întunecate ale domnului Ion Ionescu, şi-a văzut de treabă, fără să-i acorde nici cea mai mică atenţie. Poate că această cumplită răceală din partea singurei fiinţe care îi intra în curte a fost picătura care a umplut paharul unei decizii cutremurătoare, de multă vreme clocită şi temeinic fundamentată, da, el, Ion Ionescu, bărbat vânjos, de 43 de ani, liber profesionist şi în deplinătatea capacităţilor mentale şi sufleteşti, îşi va schimba sexul, va deveni iremediabil femeie şi se va numi Ioana Ionescu…

– Să vedeţi, zise el vorbind cu emoţie unui auditoriu virtual, care parcă îi umpluse toată curtea, să vedeţi voi atunci ce atenţie mi se va acorda în fiecare an de 8 martie şi câte mărţişoare voi primi eu pe întâi! Or să moară vecinele de ciudă! Cei mai eleganţi bărbaţi or să-mi sărute mâna şi voi face shopping în cele mai elegante magazine cu articole de damă şi bijuterii…

Toată iarna, mai ales în nopţile lungi, când viscolul îi zgâlţâia ferestrele, făcându-l să se înfioare sub plapumă, se gândise la această hotărâre, se plictisise amarnic de starea naturală de bărbat, avea destui bani în cont pentru a-şi plăti operaţiile de schimbare şi, în plus, deţinea o predispoziţie  aproape feminină de a privi lumea cu sensibilitate şi delicateţe, aşa că nimic nu-i putea sta împotrivă în a-şi pune în aplicaţie proiectul.

În următoarele săptămâni, domnul Ion Ionescu a fost foarte greu de văzut prin curte sau prin cartier, era mai mult internat prin clinicele de specialitate, lipsea zile în şir, iar când mai venea pe acasă, vecinii şi mai ale vecinele, exclamau pe la porţi, după ce-l vedeau coborând, din ce în ce mai schimbat, din taxi:

– E ceva putred în domnul Ion Ionescu!

Nedumerirea celor din cartier a luat note şi mai alarmante atunci când, întorcând-se de mai multe ori acasă în ţinută sport, cu o eşarfă roşie la gât, cu undiţa în mănă şi cu o traistă plină nu se ştie cu ce şi, întrebat fiind dacă a prins ceva peşte, Ion Ionescu a răspuns cu un glas extrem de feminizat:

– Şi peşte am prins, dar mai mult broaşte, pentru barza mea, care are acum trei pui şi nu se mai descurcă singură cu coşul zilnic…

Replica, deşi stranie,  îi mai liniştiră pe vecini, care erau acum convinşi că orice imprevizibile transformări ar trăi Ion Ionescu, el va rămâne întotdeauna posesorul unui suflet bun şi extrem de milos.

Timpul parcă zbura şi ultima etapă a procesului de trecere progresivă de la stadiul de bărbat la cel de femeie s-a consumat la poliţie, acolo unde Ion Ionescu a primit noul buletin de identitate, cu numele Ioana Ionescu şi cu noul cod numeric personal, care nu mai începea cu 1, ci cu 2. Transformarea fu efectuată şi în ID-ul personal, doamna Ioana Ionescu aplicând un ferm „delete” pe cuvântul „Male” şi retastând energic „Female”…

La două zile după ce întreg  cartierul  luase la cunoştinţă de noul sex al domnului Ion Ionescu, în casa sa, mai precis pe micuţa verandă dinspre nord, apăru pe neaşteptate un coşuleţ de răchită în care scâncea, cu glas aproape stins, un bebeluş. În chiar clipa în care l-a examinat pentru a-i cerceta sexul, Ioana Ionescu realiză nu numai că era băiat, dar şi cine ar fi putut să i-l aducă şi, cu el în braţe, se îndreptă cu paşi hotărâţi spre salcâmul din fundul curţii, strigând:

– Să-ţi fie ruşine, barzo, eu ţi-am adus broaşte iar tu m-ai procopsit cu un copil, chiar înainte de a-mi consuma calitatea mea de femeie! Nerecunoscătoareo!

Ar mai fi vrut să zică ceva berzei, dar auzi nişte bătăi insistente în poartă şi, cu pruncul în braţe, se duse iute să deschidă. În faţă, stătea un grup de bărbaţi bine îmbrăcaţi şi surâzători. Unul dintre ei făcu un pas înainte, oferindu-i un buchet de flori şi zicând:

– Suntem un grup de peţitori din cartier şi am venit să te cerem de nevastă, în numele unui onorabil domn care s-a îndrăgostit ieri de dumneata pe facebook!

– Măi, peţitori diletanţi ce sunteţi, se oţărî doamna Ionescu, nu era oare normal ca mai întâi să veniţi voi şi numai după aceea copilul? Aşa că, valea, n-am nevoie de serviciile voastre! M-am hotărât să-mi cresc singură băiatul!

Ion Manea