În dimineaţa zilei în care avea să fie investit noul guvern, domnul Ion Ionescu a fost muşcat de un şarpe. Ieşise în parcul din faţa blocului cu intenţia de a smulge un smoc de iarbă pentru pisica sa care dădea semne vădite de indispoziţie gastrică, şi, când să se aplece, o siluetă fusiformă negricioasă şi rece a ţâşnit spre mâna sa dreaptă, muşcându-l într-o fracţiune de secundă şi dispărând la fel de iute în gazonul dintre copaci.

– Voi da în judecată asociaţia de proprietari! ţipă proaspătul muşcat, pornind în cea mai productivă fugă spre cabinetul medical din cartier.

Câţiva dintre locatarii prezenţi la acea oră cu câinii la plimbare au raportat evenimentul preşedintelui de asociaţie, aşa că vestea se răspândi cu aceeaşi iuţeală cu care fusese muşcat domnul Ion Ionescu. În faţa unui astfel de eveniment halucinant, a fost pusă la intrarea în parc o plăcuţă cu inscripţia „Atenţie, şerpi!” şi s-a întrunit de îndată adunarea generală a locatarilor.

– Până să ne dea el în judecată, va trebui să găsim noi o explicaţie logică a fenomenului, zise preşedintele. Dacă ar fi fost vorba de căpuşe, am fi stropit cu soluţii de-alea speciale, dar ce facem cu şerpii şi, la urma urmei, de unde şerpi în asociaţia noastră?

– Să fim calmi, domnilor, interveni vicepreşedintele, n-avem decât un singur caz şi, pe urmă, şarpele respectiv nu poate fi decât unul de casă, neveninos…

– Poate de bloc, pe aici nu mai sunt de mult case, o fi vreun şarpe de bloc, îşi dădu cu părerea administratorul. Ţin să vă informez că şarpele de bloc este urmaşul şarpelui de casă, are un comportament urban şi e la fel de inofensiv ca şi strămoşul său, ba chiar poate fi sociabil şi  prietenos. Dar, pentru siguranţa deplină a locatarilor, eu propun să cosim toată iarba din parc şi să-l chemăm pe părintele paroh pentru a ţine aici o slujbă anti-şerpi…

În timp ce trei muncitori special angajaţi manipulau cu dexteritate tot atâtea maşini englezeşti de tuns iarba românească, domnul Ion Ionescu ieşea liniştit din cabinetul medical. I se administrase un ser contra eventualului venin şi fusese asigurat că nu-l paşte niciun pericol şi că, dimpotrivă, o muşcătură, fie ea şi de şarpe, dacă vine la timp, poate face bine din punct de vedere psihic.

– De ce naiba tundeţi gazonul? ţipă el când, la întoarcere, zări roboteala din parc. De unde mai iau eu iarbă pentru pisică?

– Măi, nea Ionescule, îl întâmpină preşedintele asociaţiei, văzându-l mai liniştit pe muşcat şi încercând o rezolvare amiabilă a conflictului, ne mai dai în judecată?

– Sigur că vă dau şi să ştiţi că o s-o păţiţi rău cu mine pentru şarpele care m-a muşcat!

Deşi vorbele locatarului erau dure şi ameninţătoare, preşedintele nu se putu abţine să nu izbucnească într-un râs aproape homeric. Domnul Ion Ionescu sâsâia într-un mod atât de ciudat şi de ilar vorbele, încât nu numai preşedintele, dar şi cei câţiva locatari ieşiţi pe la balcoane pentru a urmări dialogul fură cuprinşi de o veselie stranie şi parcă rău-prevestitoare.

Ajuns în apartamentul său şi vrând să priceapă cauza ce produsese râsetele locatarilor, Ion Ionescu se privi în oglindă şi observă cu stupoare că faţa îi era acoperită de solzi. Scoase limba şi o găsi ascuţită. În acelaşi moment simţi că mâinile şi picioarele i se retrag în corp şi că întreg trupul i se răceşte grad cu grad.

– Se pare că devin şarpe, dar o să vă arat eu vouă! mai apucă să zică el, înainte ca transformarea să se fi terminat.

Fără mâini şi picioare şi abia târându-se  pe casa scărilor, domnul Ion Ionescu se deplasă greoi dar sigur spre clădirea prefecturii. Ajuns acolo, se încolăci pe stâlpul de iluminat din faţă şi se apucă să sâsâie ameninţător spre balconul neocupat la acea oră. Nimeni nu înţelegea nimic din sâsâiala sa, dar, fiind vorba de un protest neautorizat, îşi făcură imediat apariţia oamenii de ordine. Pentru că nici bastoanele de cauciuc şi nici gazele lacrimogene nu şi-au dovedit eficienţa, iar cătuşele nu aveau niciun sens în acest caz, mascaţii au adus repede câteva pikamere, au străpuns trotuarul, şi, după ce au făcut deconectarea de la reţeaua electrică, l-au luat pe Ion Ionescu cu stâlp cu tot. Acum el este expus în partea dreaptă, cum intri, la Muzeul Local al Protestelor Publice, fiind piesa cea mai valoroasă, vizibilă zilnic între orele 10 şi 17. Sâmbătă şi duminică, închis.

Ion Manea

Anunțuri