Etichete

– Port în mine gena agrară a poporului român! obişnuia să se laude cu glas tare domnul Ion Ionescu, ori de câte ori vreun vecin intra cu el în vorbă, atunci când ieşea în faţa blocului, ca să sape, să îngrijească florile, sau să taie crengile uscate din cei şase copaci plus un arbust ce aparţineau asociaţiei de proprietari. Iar dacă interlocutorul dovedea interes pentru lucrările sale de sezon, oferindu-i un sfat sau o sugestie, sau chiar felicitându-l pentru strădania depusă, plusa:

– Să ştiţi domnule (sau doamnă, după caz) că şi de-aş locui pe Lună, tot de grădinărit m-aş ocupa…

Aceste cuvinte nu numai că îi erau, după exact 43 de ani de convieţuire, arhicunoscute doamnei Ionescu, dar o şi salvară dintr-o încurcătură înspăimântătoare: ce cadou să-i ofere ea la împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani? Şi-l închipui, o clipă, pe domnul Ion Ionescu în costum de cosmonaut şi cu o stropitoare în mână, udând, în stare de imponderabilitate, o floare pământească şi zâmbi satisfăcută.

– Asta e! grăi ea pentru sine, iluminată şi bucuroasă că a găsit soluţia. Am să-i cumpăr bărbatului meu o stea!  Una adevărată. Să aibă terenul lui, să nu mai depindă de asociaţie, să nu mai care pământ pe balcon (domnul Ion Ionescu avea o grădină a lui şi pe terasă, cu zeci de ghivece şi lădiţe, cultivate cu fasole, porumb, chiar şi floarea-soarelui, roşii şi ardei, cu un cuib de castraveţi, cel de pepeni ofilindu-se din cauza efectului de seră dat de termopane). Să-l cultive, mai zise, şi să-l îngrijească el cum vrea!

Ideea nu-i venise ei chiar aşa de niciunde, cu o zi înainte, femeia văzuse pe internet mai multe oferte cu vânzări de stele, meteoriţi, şi chiar galaxii mai îndepărtate, multe dintre ele la preţuri avantajoase şi în leasing, aşa că deschise iute calculatorul şi se apucă nerăbdătoare de tastat. Când ajunse la ofertă, consultă cu atenţie pachetele stelare, cu cele 52 de constelaţii vizibile din România, se opri la cele 39 vizibile din Galaţi, apoi la cele 3 vizibile de pe terasa blocului său din Micro 121 şi puse săgeata virtuală pe steaua SAO 0227695, situată chiar pe graniţa lui Ursa Major. „Pe-asta o iau!” hotărî ea şi făcu imediat comanda, solicitând ca brevetul de proprietate să fie adus de curier în chiar ziua în care grădinarul ei iubit îşi adăuga a şaptezecia primăvară în buchetul vieţii.

Cei doi, fericiţi, dar plini de emoţii, tocmai sărbătoreau în sufragerie, cu afinată şi plăcinţele de bostan, când sonerie îi dădu de veste doamnei Ionescu că sosise curierul.

– Certificatul dumneavoastră de proprietate, domnule! grăi el, înmânându-i lui Ion Ionescu un carton albăstrui, cam de mărimea unei diplome de bacalaureat, de care  însă el n-avusese niciodată parte. Aveţi alături  certificatul de înregistrare, o hartă stelară cu locaţia exactă a astrului dumneavoastră şi cu coordonatele cosmice, respectiv accesia dreaptă, de 10 h, 35 m, 8,5 s. Declinaţia dumneavoastră, domnule, este de 57° 04’’ şi 53’’, iar numele stelei, după cum a hotărât doamna, este Ion Ionescu. Celelalte amănunte tehnice sunt în Registrul astronomic, aici de faţă…

– Am plătit prima rată, domnule! zise doamna Ionescu.

– Ştiu, doamnă, următoare plată online, pe 25 ale lunii… La revedere!

Şi curierul plecă lăsând-l pe Ion Ionescu în cea mai profundă uluială care-l cuprinse vreodată în toţi cei deja 70 de ani de profunde trăiri. Îl trezi la realitate soţia:

– De-acuma, ai steaua ta, poţi cultiva tot ce vrei pe ea, fără să mai tragă cu ochiul grăsanul acela de preşedinte!   Şi încă ceva. Până ne cumpărăm un satelit, te-am abonat la Transcosm, să te poţi deplasa când vrei spre ea, cu sapa, grebla, găletuşa şi cu ce o să mai ai tu nevoie acolo. Uite, de emoţie, am şi uitat să-şi spun „La mulţi ani!”.

Plăcinţelele  cu bostan se terminară, sărbătoarea trecu ca orice sărbătoare şi viaţa reintră în cursul firesc, numai că domnul Ion Ionescu, nu a mai fost văzut de atunci sub cei şase copaci şi un arbust ai asociaţiei şi nici în balconul cu ghivece şi lădiţe de la etajul 9, el fiind mai tot timpul plecat pe steaua SAO 0227695, mai ales că acolo tocmai începuse campania stelară de primăvară. Lipsea zile şi nopţi de acasă, dar lucrul acesta n-o îngrijora pe doamna Ionescu, mai ieşea, seara, pe terasă şi-i făcea prin telescop semn cu mâna dreaptă, ştia foarte bine cât de pasionat era soţul ei pentru grădinărit şi cât de mândru era el pentru terenul astral.

Într-o dimineaţă însă, femeia fu citată la secţia de poliţie din cartier. Acolo, un poliţist de proximitate o înştiinţă pe un ton oficial că domnul Ion Ionescu fusese surprins de Poliţia interstelară îngrijind 24 de cuiburi de canabis pe o stea din Ursa Major şi, ca atare, arestat.

– Cum se poate, Ioane, să-mi faci tu aşa ceva? îi zise ea soţului, eliberat pe cauţiune  pentru bună purtare în Univers, să pui canabis tocmai tu, care porţi gena agrară a poporului?

– Am vrut să fac şi eu un ban, să ne achităm anticipat steaua şi eventual să mai cumpărăm vreo două, zise el spăşit, depunând recunoscător, pe obrazul stâng al consoartei, un sincer sărut cosmic.

Ion Manea