Etichete

,

Omul s-a instalat cu oala lui intr-o poziţie centrală a pieţei şi a aşteptat ceva timp până să se adune destui curioşi în jurul noului produs pe care voia să-l lanseze în acea dimineaţă însorită. Abia când a considerat că auditoriul a devenit destul de numeros pentru importanţa misiunii sale, a început discursul:

– Domnilor şi mai ales doamnelor, această oală este unică pe Pământ şi reprezintă cea mai perfecţionată ustensilă de bucătărie care a putut fi vreodată concepută de o făptură umană. Vă rog să vă apropiaţi mai mult şi să-mi urmăriţi cu atenţie prezentarea!

– Ne-aţii înnebunit cu oalele şi tigăile voastre!, se auzi o voce din mulţime. Nu vezi că lumea moare de foame,  n-are ce pune în  ele?

– Nu vă pripiţi, aşteptaţi mai întâi să vedeţi ce poate face oala aceasta!, răspunse pe un ton rece individul. Să continuăm, deci! Să trecem peste calităţile pe care le-aţi mai văzut prin reclame, da, oala mea fierbe fără apă şi prăjeşte fără ulei, în plus secretă din pereţii ei esenţe de sare, piper, cimbru, usturoi, scorţişoară, busuioc, pe scurt, orice condiment sau ingredient din lume, exact în cantităţile pe care le impune o reţetă sau alta.

– Fierbe şi fără aragaz?, se auzi o altă voce din publicul din ce în ce mai numeros.

– Tocmai asta voiam să adaug, da, nu e nevoie de aragaz sau de altă sursă de încălzire, oala încorporează energie proprie în chiar compoziţia din care este turnată, aşa că pot să scumpească dumnealor (aici făcu un gest spre Bucureşti) cu cât vor gazele sau curentul. În plus, recipientul poate fi mânuit de la distanţă prin această telecomandă, aşa că  puteţi da drumul la ciorbă de la serviciu, de la cumpărături, de la amant sau de la plimbarea cu câinele… Ea se face singură, conform programului şi se termină automat, odată cu finalizarea procesului  de gătire.

În timp ce vorbitorul desfăcea telecomanda dintr-u ambalaj de plastic, mulţimea privi cu o şi mai mare atenţie oala, mulţi constatând abia atunci că ea avea nu unul ci trei mânere, dispuse la distanţe egale pe margine şi că era prevăzută cu dublu-fund, în sensul că partea de jos care se pune de obicei pe aragaz era ea însăşi o cavitate de oală şi că oricum ai întoarce-o ea era în acelaşi timp şi cu josul în sus şi cu susul în jos.

– Dar tot ce v-am spus până acum – continuă omul  – nu înseamnă nimic pe lângă calităţile ei paragastronomice, oala mea, doamnelor şi domnilor, poate fi folosită, prin acest reglator, ca frigider, maşină se spălat, fier de călcat, duş, când se întrerupe apa caldă, dar şi, pe un alt plan, mult mai subtil, ca minicomputer, aer condiţionat, aparat de ghicit viitorul sau, în anumite condiţii, în calitate de observator astronomic, orice eclipsă de Lună sau de Soare putând fi urmărită de pe balcon, în pijama şi cu paharul cu bere în mână.

Tot mai mulţi oameni se strângeau în jurul oalei, mii de cetăţeni din tot oraşul auziseră de aplicaţia din piaţă, aşa încât, cu sprijinul reprezentanţilor televiziunilor care se adunaseră la faţa locului, fu instalat pe peretele unei hale un ecran uriaş,  aşa că demonstraţia  putea fi vizionată de toţi, aceasta în condiţiile în care se luase decizia de a se transmite totul în direct. Este inutil să notăm că în acele momente aproape nimic nu se mai vindea de pe tarabe, interesul general fiind cu totul altul.

– Onorată audienţă, continuă pe un ton triumfător bărbatul, vreau să aflaţi  că oala mea are şi mai multe alte aplicaţii, pe care le veţi găsi în prospect, în maghiară, dar şi în română şi că – vă rog să reţineţi! – materialul din care este turnată ea este cel folosit la confecţionare ultimului tip de nave cosmice şi că provine direct de la NASA, cu care firma mea are un contract. În aceste condiţii, nu exagerez de loc dacă vă spun că aveţi în faţă şi la dispoziţia dumneavoastră oala mileniului trei! Este o oală galactică, una care nu s-a mai văzut pe această lume!

Exact în momentul în care în piaţă, în difuzoare şi la televizoarele din oraş se auzeau aceste ultime cuvinte profetice, obiectul prezentat începu să crească intempestiv şi masiv în dimensiune, înălţându-se în acelaşi timp, puţin câte puţin de pe caldarâmul pieţei.

– Se înalţă!, se auzi un zumzet din mulţime.

Era deja mare, cam cât cupola Circului din Bucureşti şi se ridica tot mai sus pe cer, căpătând o irizare stranie şi dispărând dintr-o dată în înalturi.

– Nu v-am sugerat eu că ar fi o oală extraterestră?, a mai putut şopti, mai mult pentru sine, vânzătorul.

Ion Manea