Etichete

, , , ,

Transformarea radicală a lui Gigi de la trei a atras atât de mult atenţia locatarilor şi, mai apoi,  a tuturor vecinilor de cartier, încât s-a vorbit, la un moment dat, chiar despre o minune prevestitoare. Să fie o iminentă ieşire din criza economică? Să fie intrarea într-o catastrofă şi mai mare? Nimeni nu ştia. Până mai ieri, Gigi era cel mai grăitor şi mai viu exemplu de obezitate şi nesimţire urbană. Avea 197 de kile şi emana din tot corpul o lene copleşitoare. Când ieşea din casă, rar de tot şi numai când mergea liftul, parcă tot ce întâlnea în cale, oameni, obiecte sau fenomene,  cădea subit într-o lentoare maladivă şi molipsitoare. Până şi norii încetau să mai picure, dacă eventual ploua. Asta era imaginea lui Gigi, înainte de schimbare. Imediat după, încet dar sigur, greutatea corpului său scădea văzând cu ochii, iar lentoarea ceda locul unei agerimi de necrezut. Toate acestea însă n-aveau cum să cadă din cer. Ele se petreceau pentru că Gigi trecuse, în urma unei decizii irevocabile, la exerciţii fizice susţinute şi complexe.

– Domnilor, a zis el vecinilor şi prietenilor, vă  invit să   urmăriţi cu atenţie experimentul Gigi, pe care tocmai l-am iniţiat! Urmăriţi-l şi luaţi aminte!

În scurt timp, locul de joacă pentru copii a devenit principala lui atracţie. La 5 dimineaţa punct, Gigi făcea zece ture de bloc, sărea coarda, arunca minge după minge în coşul de baschet, făcea tot felul de tumbe şi flotări, după care, fugea 15 kilometri până la pădurea de la marginea oraşului,  unde-şi continua exerciţiile printre copaci şi tufişuri. Găsise în inima pădurii ruinele unei foste cabane pe care o folosea spre seară, urcându-s pe ziduri, sărind dintr-un perete în altul şi strecurându-se printre pietrele rămase din fosta fundaţie. De mâncat, nu mânca decât iarbă şi rădăcini, precum strămoşii lui foarte îndepărtaţi, iar de băut, numai apă pură de la izvoraşul de lângă lacul în care înota cel puţin trei ore pe zi, pentru a-şi stiliza muşchii grosieri rezultaţi din celelalte exerciţii. Nici nu mai venea seara acasă. Dormea într-un copac în care îşi amenajase un fel de culcuş, cum văzuse el că-şi făcuse o barză, cu treizeci de ani în urmă, când fusese în ultima lui vizită în satul natal. Iar dacă mai venea uneori în oraş, o lua atât de tare la goană pe şosea, încât multe dintre maşinile care încercau să-l depăşească nu reuşeau.

Vecinii şi prietenii, cunoscuţii din cartier erau la curent cu experimentul lui Gigi, fiind informaţi periodic de către soţia acestuia. Nici ea nu era străină de experiment, în sensul că îl susţinea doar, ea neparticipând efectiv, fiind foarte slabă şi chiar anemică. Într-o seară, doamna Gigi a ieşit din apartament şi a susţinut o scurtă conferinţă de scară:

– Soţul meu se apropie de forma maximă, a ajuns la 75 de kilograme, ceea ce este ideal pentru înălţimea sa. Antrenamentele lui sunt spre sfârşite. Acasă, în afară de a urca şi a coborî înainte de culcare de 100 de ori de la parter la zece şi invers, nu mai face mare lucru. Doar că-şi pregăteşte banii şi sacoşele. Mâine, ştiţi cu toţii, e ziua cea mare!

În dimineaţa zilei următoare, la zece fix, Gigi a pornit voios spre noul mall. A pătruns ca prin brânză printre obezii şi slăbănogii care se strânseseră la uşi ca o turmă tembelă, încă din timpul nopţii, şi-a încărcat sacoşele cu ulei şi zahăr la promoţie, a plătit surâzător la jumătate de preţ şi a ieşit victorios, etalându-şi cu satisfacţie proaspeţii lui muşchi puşi masiv la încercare sub greutatea proviziilor pentru zece ani. Experimentul Gigi reuşise. Acum se va odihni două zile, după care va relua, şi mai intens, antrenamentele. În trei săptămâni, se va da în folosinţă şi celălalt magazin. Şi într-adevăr, Gigi putea zări, spre vest, cum se înălţau promiţătoare noile ziduri pe care soarta i le aducea în cale.

Ion Manea