Etichete

, , , , , , ,

– Stimaţi telelocatari, emisiunea mea a început!, cu aceste cuvinte istorice a ieşit în eter  postul personal de televiziune amenajat în apartament, mai precis în sufragerie, cum intri pe hol, a doua la dreapta. Atenţie la reflectoare! Soacră-mea s-a împiedicat de trei ori şi a căzut în direct, înjurându-mă cu televiziunea mea cu tot.

Ideea mi-a venit mai demult şi dintr-o dată. Prea se uitau locatarii noştri pe la posturile alea nocive, cu femei goale, pistoale, crime, sinucideri şi violuri, zi şi noapte, non-stop, ca la chioşcul din colţ. Curat dezmăţ. Într-o zi, nevastă-mea mi-a zis:

– Măi omule, ne strică poporul cu televizorul şi tu stai de lemn-tănase. Ia şi tu o măsură!

Şi am luat-o. Bani am, de ce să mint? Cu restituirea. Mi-au dat aur, mi-au dat păduri, mi-au dat pământ, mi-au dat şi case şi încă îmi mai dau, mereu mă trezesc în cutia poştală cu câte o înştiinţare de restituire, e şi normal, pentru că, să ştiţi, strămoşii mei erau foarte bogaţi, fiind daci. Aşa că mi-am cumpărat toate cele necesare. Ultima piesă, antena, tocmai a fost instalată pe bloc, cu aprobarea Asociaţiei de locatari şi cu participarea Oficiului pentru Protecţia Telespectatorilor. Acum transmit non-stop în toate cele patru blocuri ale asociaţiei, plus pe o plasmă uriaşă instalată în coroana unui copac din parc, astfel încât locatarii să mă poată urmări şi afară, când duc gunoiul sau sparg seminţe de floarea-soarelui.

– Ştimaţi telelocatari, emisiunea noastră continuă. Vă transmit ştirile. La scara 2 s-au semnalat gândaci de bucătărie în mai multe apartamente. Nu trebuie să vă impacientaţi, la apartamentele respective sunt numai şomeri, de mâncare nu prea e, aşa că gândacii au murit deja de inaniţie.

Ştirile de acest gen au foarte mare impact. Când am prezentat în direct un locatar care-şi plătise întreţinerea în avans pe următorii zece ani, cu penalităţi cu tot, toată asociaţia a vuit.

Oricum, emisiunile mele sunt diverse şi atrăgătoare. Pentru că în curând va începe campionatul de fotbal interblocuri, am contractat din timp drepturile de transmitere în direct a principalelor meciuri. Să vadă părinţii, comod, în fotolii, cum execută puştii lor loviturile de la 11 metri. Şi dacă fură arbitrii.  Miercurea viitoare voi modera un talk show cu preşedinta asociaţiei de locatari pe tema construirii unei microcentrale atomice proprii pentru încălzirea gratuită a blocurilor noastre în noul sezon rece. Am şi găsit atomii. Urmează să stabilim constructorul, prin licitaţie publică.

Am un rating de bloc ce n-a văzut Proteveul!  În timpul spectacolului „Locatarii au talent”, nu s-a mişcat nimeni din faţa televizorului, de aceea, nişte tipi care veniseră să citească repartitoarele au plecat cu buzele umflate. Concursul a fost câştigat de un locatar care a dovedit că poate  să sară nevătămat de la etajul zece, cu umbrela desfăcută, în timp ce nevastă-sa îl dirijează cu telecomanda direct spre spaţiul Shenghen. Individul a primit mai mulţi de „Da”, atunci când a întrebat dacă se poate interna la Spitalul de nebuni.

Să nu credeţi că totul merge strună. Bunăoară, am fost pus la taxe şi impozite, cu toate că postul meu de televiziune este non-profit. Dar v-am spus, am bani şi asta nu-i o problemă pentru mine. Ultima dată, o rafală puternică de vând mi-a dat jos antena de pe bloc. Am pus-o la loc, mai solidă, dar azi-noapte mi-au furat-o nişte indivizi. Era din fier. Trebuie să găsesc repede o soluţie. Dacă antenă nu e, nimic nu e. Şi, pe urmă, se apropie alegerile în asociaţia de locatari. Să vedeţi atunci înghesuială!

Ion Manea