Etichete

, , , ,

Mai întâi, a fost reducerea la jumătate a pensiei mele speciale. Când a văzut primul talon cu catastrofa, nevastă-mea m-a părăsit,  a plecat cu un pensionar austriac. Pe urmă, au venit ăia de la asociaţie şi mi-au scos apartamentul la licitaţie. A treia zi după, a venit un grup de executori fruntaşi şi mi-au scos boarfele în faţa blocului. În noaptea aceea, un individ suspect a aruncat o sticlă cu Molotov peste ele, ceea ce a făcut să ardă absolut complet. Dar când am auzit că s-au scumpit cartofii, n-am mai rezistat, am fugit la  etnobotanicicul din colţ şi am cerut un pliculeţ. Deşi puţin surprinsă de vârsta mea, domnişoara cu vise m-a servit. Am făcut ţigara, am fumat-o şi…

– Eşti OK, bunicule? Ţi-a mai trecut greaţa? O să-ţi treacă, ştiu eu prea bine că aşa va fi…

Am vrut să-i răspund, dar  n-am reuşit să scot niciunul din toate cuvintele pe care le cunoşteam  Îl priveam din patul alb şi plin de miasme medicale cum îmi aşeza pe noptiera de tablă portocalele, sucul de mere şi tot ce-i pusese maică-sa pentru mine şi mă simţeam mândru de el. Aveam un nepot extraordinar. Era cel mai bun din clasă la educaţie fizică, făcea culturism, fetele se dădeau în vânt după el, deşi era doar în clasa a IX-a, n-avea nicio treabă cu profesorii,  îi credea depăşiţi, inutili şi ridicoli, pe unul l-a bătut chiar pe culoarul liceului, de aplaudau toţi colegii cum l-a trântit din trei lovituri, taică-său îi cumpărase un laptop ultimul răcnet, şi, în plus, avusese de vreo câteva ori de-a face cu poliţia, ceea ce mă făcea să cred că nepotul meu se va descurca de minune în viaţă, nu va avea frică de nimic şi de nimeni. „Ăsta o să răzbune întreaga mea generaţie!”, îmi ziceam în gând şi, dacă nu m-aş fi simţit sleit de puteri şi gata să-mi dau duhul, l-aş fi luat de mână şi m-aş fi dus cu el să bem un coniac, aşa ca între noi, bărbaţii…  Ar fi fost minunat după tot ceea ce se întâmplase cu mine..

… Mă plictiseam de moarte pe plajele de la Rio, până şi fetele alea îmbrăcate natural, care mă însoţeau peste tot, mă scoteau din sărite, aşa că am părăsit  hotelul, deşi-l plătisem pentru încă o săptămână, m-am aruncat într-un taxi şi, de la primul aeroport, m-am urcat într-un avion de Dubai. M-am cazat la Burj Al Arab, un hotel de şase stele, îmi ieşise primul în cale şi mi s-a părut destul de promiţător. Şi era tare ieftin, nu-mi venea să cred că îmi cereau doar 1879 de euro pe noapte. Un fleac, dar ce servicii! Eram la etajul 37, cu vedere la ocean, un apartament cu trei camere, două băi, jacuzzi şi mini piscină proprie, cu bar bine dotat, din care m-am servit dintr-o sticlă luată la-ntâmplare. M-am plictisit însă repede de ambianţă, aşa că am ieşit pe plaja Jumeirah, pe care o vedeam strălucind sub soarele copt de august. M-am aşezat sub o umbrelă albăstruie şi, dintr-o dată, am simţit o imensă fericire lăuntrică, o împăcare profundă cu lumea şi cu mine însumi, mii de fluturi portocalii cu punctuleţe albe roiau deasupra plajei, iar din depărtarea oceanului  se auzeau cântece de sirene, da, erau chiar sirenele arabe, strânse toate într-un cor numai de mine auzit…

– Tataie scump, a venit asistenta să-ti aducă bulinele…

– Nu mai vreau nicio bulină, vreau în Dubai!

– Mai ai de stat, doctorul a zis că eşti pe drumul cel bun, poimâine te externează…Numai să plăteşti cota parte. Ia medicamentele! Uite, dacă le iei, îţi dau asta!

Cu gesturi încete şi privind atent spre uşa salonului, băiatul scoase din buzunarul drept de la blugi pliculeţul…Din celălalt, o foiţă. Desfăcu micul plic colorat şi presără peste foiţă. În câteva secunde, ţigara era răsucită.

– Bunicule, etnobotanica e gata!

– Ai şi pentru tine una?

– Bineînţeles că am…

– Atunci, hai s-o ştergem de-aici, ştiu eu un loc bun. Hai, nepoate, ori suntem europeni, ori nu mai suntem…

Ion Manea