Etichete

, , , ,

Vasile Bejenaru s-a întors din Spania cu cinci mii de euro şi cu ideea de a organiza în sat prima coridă românească. Puţinele ore libere pe care le trăise în lungile campanii căpşunicole, Vasile le investise în luptele cu taurii, organizate în cel mai apropiat oraş spaniol, unde se ducea nu pentru distracţie sau alte plăceri, ci tocmai pentru a trage cu ochiul, a învăţa şi a aplica tot ceea ce e nou şi progresist  în Occident, când se va întoarce în patrie. Lua tot timpul notiţe şi nu se ostenea să aplaude sau să strige ole nici măcar când tribunele erau în delir, după ce matadorul înfigea sabia finală exact în inima taurului istovit. Ce-i păsa lui de Spania? Gândul îi era la satul natal şi la prima coridă pe care avea s-o organizeze pentru consătenii lui iubiţi şi săraci.

Primul lucru pe care l-a făcut a fost să cumpere taurul comunal, Vasile fiind gata să ofere oricât. Cu toate că primăria avea nevoie urgentă de bani pentru a termina cei 452 de metri de autostradă care urmau să lege centrul comunei de noua vilă a primarului, tranzacţia nu s-a putut realiza, singura îngăduire de care a putut beneficia ex-căpşunarul fiind aceea de a-i fi concesionat taurul pentru doi ani şi şase luni. A doua etapă, a fost mult mai uşor de îndeplinit. Fiind în faliment profund din cauza lipsei de echipament şi a banilor de prime de victorii, echipa locală de fotbal FC Fermierul a renunţat bucuroasă la terenul de joc, în schimbul unei sume de bani rămasă secretă din cauza dorinţei comune a părţilor de a trata cu cea mai mare discreţie fiscul şi alte instituţii parazitare. Întrucât bătrânul fierar al satului nu lăsase ciocanul din mână nici după ce trecuse binişor de 90 de ani, problema suliţelor şi a săbiilor cu care urma să fie tratat taurul comunal a fost rezolvată cât ai zice „Ole”. Mai era necesară doar organizarea în sine a coridei, întrucât, v-aţi dat seama de la început, toreadorul nu putea fi altul decât însuşi Vasile Bejenaru, cel ce-şi sacrificase tot timpul liber din Spania pentru a învăţa torrero, arta luptei cu taurul.

În ziua primei coride româneşti ce urma să fie înregistrată ca atare în Cartea Recordurilor, stadionul echipei FC Fermierul, amenajat special, fremăta de lume. Veniseră spectatori din vreo nouă sate şi chiar din capitala de judeţ, aşa că vânzările fuseseră neaşteptat de mari, iar atmosfera din tribunele amenajate din scaunele şi băncile cu care oamenii veniseră de acasă era de-a dreptul înfiorătoare pentru sărmanul taur comunal, ţinut într-un ţarc amenajat la dreapta tribunei oficiale, la care se aflau, primarul, preotul şi medicul veterinar, care era musai să participe pentru a constata decesul definitiv al fiarei.

– Declar deschisă prima coridă românească! zise direct şi fără înflorituri, primarul.

– Pace vouă! zise şi preotul, aruncând cu agheasmă când spre taur, când spre Vasile.

În acel moment, taurul comunal fu slobozit, iar în faţa lui se prezentă falnic Vasile Bejenaru, în costum naţional şi ţinând în mâini faţa de masă roşie furată cu o zi înainte din biroul primarului. Strigătele de bucurie ale tribunei se amestecau cu cele de încurajare pentru impetuosul Vasile, atmosfera era uluitoare, o clipă, toreadorul crezu că se afla în Spania, dar în momentul în care simţi  dorsal două coarne ascuţite şi, imediat, mirosul crud şi inconfundabil al ierbii româneşti, Vasile Bejenaru ştiu cu adevărat că era acasă. Întrucât taurul ştia mai de mult acest lucru, se repezi în tribuna oficială, prăvălindu-i pe înalţii oaspeţi, inclusiv pe veterinarul care urma să-i constate decesul, o luă la goană pe începutul de autostradă care urma să lege centrul comunei de noua vilă a primarului şi nu se opri până nu ajunse în dreptul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, pentru a reclama calitatea îndoielnică a spectacolelor de coridă din România.

 

Ion Manea

Anunțuri