Etichete

, , , ,

Sunt fascinată de fotografii români. Mă bucur nespus când mai am ocazia să dau în drumul meu internautic de un alt fotograf care merită toată atenția noastră. Vă invit să citiți în continuare despre Adimage, Adrian şi Simona.

1. Spune-ne puţin despre tine. Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
Sunt un tip obişnuit, nu am ceva extraordinar de spus despre mine. Nu cred că ar fi util să pun aici un CV sau o listă cu realizări şi nici nu vreau să înşir clişee, doar ca să sune bine. Poate e prea generală întrebarea. Un răspuns neutru ar putea fi: am puţin peste 30 de ani, sunt căsătorit de 7 cu Simona şi avem două fete minunate. Îmi place fotografia şi încă mai cred că poţi avea o viaţă fericită şi împlinită în România, în ciuda “mediului” nefavorabil. De profesie sunt inginer/programator. Cred că este o meserie care implică o oarecare predispoziţie către fotografie, pentru că ştiu o mulţime de fotografi amatori şi profesionişti care au lucrat în IT înainte să descopere fotografia.
Fac doar ce-mi place cu adevărat şi nu sunt dispus spre compromis. Fiecare pasiune pe care am avut-o, mi-a consumat toate resursele. În copilărie, am fost un împătimit al acvaristicii şi asta a însemmat să umplu casa de acvarii înmulţind peştişorii şi ajunsesem să cunosc toate amănuntele despre orice fel de specie. Am crescut alături de acvarii, iar la un moment dat a aparut un calculator în viaţa mea. Programarea a surclasat treptat acvaristica, mi-a purtat paşii către liceul de informatică şi, mai târziu către facultatea de inginerie electrică şi ştiinţa calculatoarelor. Am “activat” ca programator din timpul studenţiei, iar după absolvire, am început şi o carieră promiţătoare în învăţământul universitar. Am renunţat după 4 ani la catedră pentru a mă dedica mai mult fotografiei şi după încă aproape 4 ani de atunci, pot spune că am făcut o alegere bună.

2. Ai studiat fotografia? Ai studii de specialitate în domeniu sau ai preferat să înveţi totul de unul singur?
Am studiat şi încă studiez fotografia. Este un domeniu în care mereu poţi învăţa ceva. De fapt, cred că majoritatea domeniilor sunt aşa, pentru cei care vor să devină mai buni. Studii de specialitate nu am pentru că fotografia a intrat în viaţa mea oarecum accidental. Aş putea să încep cu clasica poveste care sună cam aşa: “Fiind copil am tras câteva filme cu un Smena vechi de-al tatălui meu, după care am luat o pauză până în zilele noastre. Aveam pe post de jucării nişte aparate foto foarte foarte vechi. Aveam vreo 10 ani şi îmi plăcea cum miroseau. Îmi era interzis să umblu cu Zenit-ul tatălui meu să nu stric ceva la el”. Desigur că nu am umblat, iar fotografia nu a reprezentat nimic pentru mine până la venerabila vârstă de 25 de ani, când am decis împreună cu Simona că e timpul să cumpărăm un aparat foto digital. Aveam şi pretext: prima noastră fetiţă era pe drum şi era absolut necesar un aparat pentru a imortaliza momentele importante ce aveau să urmeze. De acolo a început totul. Am început să mă documentez despre specificaţii tehnice, să compar modele, mărci, etc. Habar nu aveam pe atunci ce-s alea diafragme, expuneri, ISO şi alţi termeni. După două luni de documentare asiduă am învăţat o mulţime de noţiuni şi ştiam să folosesc aparatul înainte să-l ţin în mână. De atunci tot timpul meu liber (şi uneori, puţin peste …..) a fost petrecut învăţând despre fotografie, experimentand, citind.

3. Care a fost acel ceva care te-a determinat să apuci pe calea fotografiei de nuntă?
A fost un concurs de factori, o conjunctură favorabilă. În 2004, după ce am folosit aparatul “de buzunar” cam 8 luni, s-a ivit ocazia să cumpăr un DSLR second-hand (pentru că unul nou era extrem de scump). Şi ca orice posesor de DSLR, îmi doream obiective mai bune, visam cai verzi pe pereţi. Am tot strans pe parcursul a 2-3 ani bani şi am reuşit să iau un blitz, un obiectiv fix, un aparat mai bun, însă mereu exista ceva mai bun decât ce deţineam şi aveam un interminabil wish-list în cap cu ce “mi-ar trebui”.
Noi am fost primii din gaşca noastră care şi-au pus pirostriile. După căsătoria noastră, au început să curgă invitaţiile la nunţile prietenilor, şi bineînţeles că eu, în loc să mă distrez ca toţi nuntaşii, făceam fotografii…aşa mă distram eu. Spre marea mea satisfacţie, mereu am primit laude pentru fotografiile pe care le-am dat prietenilor dupa nuntă. Asta m-a pus pe gânduri şi mi-am zis: “ce-ar fi să fotografiem nunţi?”. Zic “fotografiem” pentru că de la început am plecat de la ideea să fotografiez nunţile împreună cu soţia mea. Aşa am găsit eu justificarea perfectă pentru a cumpăra toate acele aparate şi obiective pe care le visam. Le-am transformat din „cheltuieli inutile” pentru un amator în „investiţii pentru afacerea de familie” ce urma să o începem :)). În scurt timp am realizat că aparatele sunt doar unelte, că provocările în fotografia de nuntă sunt altele şi că nu depind neapărat de un anume aparat sau obiectiv. Realitatea fotografiei de nuntă e diferită (în bine) de ceea ce ne imaginam noi atunci şi include mult mai mult decât tehnici perfecte de a realiza un cadru.

4. Ce înseamnă să fii fotograf de nuntă în România?
E o întrebare grea, cu un răspuns ce poate fi foarte lung. Încerc să zic ceva scurt. Nu stiu dacă România e un caz special din punct de vedere al fotografierii unei nunţi. Există unele particularităţi, dar depinde şi cu ce comparăm. Suntem încă într-un stadiu incipient al fotografiei de nuntă ca activitate serioasă şi respectabilă (privind piaţa în ansamblu). Cred că cel mai rău este felul în care este privit fotograful de nuntă în România de către colegii ce abordează alte ramuri ale fotografiei. Fotografia de nuntă e privită încă de mulţi ca fiind una din cele mai înjositoare forme de fotografie. Apoi vine şi problema financiară care creează un cerc vicios din care e foarte greu să ieşim. Încă primează preţul în foarte multe din cazuri, iar preţul dictează calitatea. Nu există servicii de calitate profesională la preţuri derizorii. Este doar o iluzie a unora că ar exista asa ceva. Fotografia profesională implică nişte costuri care duc preţul unui serviciu foto pentru o nuntă la valori peste puterea de cumpărare a majorităţii şi de aici rezultă că majoritatea caută ceva ieftin, si implicit, lipsit de calitate.
Deci, este în primul rând greu să fii fotograf de nuntă în România pentru că imaginea ta ca individ are de suferit, apoi este greu şi din cauza condiţiilor economice.
E posibil să te întrebi de ce facem totuşi asta, dacă sunt atâtea dificultăţi. Noi o facem pentru că ne place. E o activitate ce implică responsabilitate multă, multe riscuri, dar care îţi oferă şi mari satisfacţii. Amintirile pe care le oferim fiecărei perechi de miri sunt de nepreţuit. Să ştii că doi oameni ti-au dat toată încrederea lor pentru a le oferi acele amintiri şi să vezi bucuria pe chipul lor, când primesc albumul, este de nepreţuit.

5. Observ că te bazezi mai mult pe tehnica modernă. Ce aparatură foloseşti?
Cred că toţi se bazează acum pe tehnica modernă. Întrebarea “Ce aparatură foloseşti?” ca atare mi se pare inutila. Aş prefera să vorbesc despre aparatură în contextul în care ea este pusă la treabă. Marca este nerelevantă şi la fel şi tipul aparatelor, felul obiectivelor, numărul lor, etc. Consider important să ai ceea ce îţi trebuie pentru a-ţi pune în aplicare ideile şi pentru a putea face faţă oricărei situaţii ce ar putea apărea în desfăşurarea evenimentului. Pot spune că suntem un caz fericit din acest punct de vedere şi că nu ne limitează aparatura în niciun fel. Avem tot ce este necesar pentru a şti că vom avea rezultate bune indiferent de situaţiile ivite.

6. Cum ţi-ai descrie stilul?
Într-un singur cuvant: discret. Încercăm în primul rând să avem o prezentă cât mai discretă în desfăşurarea evenimentului. Ne place să abordăm nunta într-un stil documentar. Fotografiem din umbră, nu intervenim în acţiunea personajelor, încercăm să fim cât mai invizibili, nu folosim lumini suplimentare decât dacă situaţia o cere. Stilul este dominant fotojurnalistic, în sensul că punem mult accentul pe momentele reale, neregizate şi considerăm că acelea sunt cele mai importante. Nu neglijam nici sesiunea foto cu mirii, dar în albumele noastre cadrele regizate nu ocupă mai mult de 20-25% din pagini. Nu suntem foarte atraşi de sesiuni foto gen Trash-The-Dress pentru că în viziunea noastră nu mai reprezintă fotografie de nuntă. Le avem în ofertă ca servicii opţionale, dar cei mai mulţi dintre clienţii noştri le găsesc ca fiind neinteresante (oarecum firesc, ei alegându-ne tocmai pentru stilul fotojurnalistic).

7. Ai o imagine preferată  facută de tine care te face să zâmbești de fiecare dată când o revezi?
Nu am. De cele mai multe ori se întâmplă ca imaginile vechi sa nu-mi mai placă la fel de mult ca atunci când le văd prima oară. Sunt câteva imagini pe care le-aş considera reprezentative pentru mine, unele amuzante, dar nu aş putea alege una singură.

Contact

Anunțuri