Etichete

, , , ,

De mult nu am mai vorbit despre români ce au expuse lucrări pe DeviantART. Îmi place atât de mult să mă mândresc cu cei care au talent cu carul şi sunt români! Nu mă pot abţine! Sper să va placă şi vouă ce voi prezenţa mai jos şi să va bucure şi încânte privirea.

Toţi avem nevoie de un model, de cineva care să ne inspire şi să ne impulsioneze, să îţi determine acea stare de spirit de a crea.

Uite la mine, o regăsesc în Madalina Iordache-Levay, prima care m-a determinat să ajung ce sunt acum în plan profesional. Am citit despre ea prima oară în revistă Photo Magazine, i-am devorat lucrările şi toate rândurile scrise despre ea. Mi-am spus atunci că asta vreau să fac! Şi acum după ceva ani mă inspiră lucrările ei.

A lucrat în România la o editură, din mână ei ieşeau coperţi uimitoare de cărţi, mai avea câte o expoziţie şi un articol într-o revistă.

Cum era şi normal a emigrat în America  unde lucreaza la studioul ei de grafica Bright Pink Studio, acolo unde viaţa ei de artist a avut numai de câştigat. Acum este cunoscută şi are expoziţii de artă în Florida. Da … cam aşa este viaţă asta. Să trec de acesta parte care mă întristează în care mulţi au plecat, mulţi vor să plece şi trec la lucruri frumoase:

A Quest For Beauty

In my other life

Sunset over the ocean

Exodus of the Leaves

sinsdesign


467 to absolution este o creație a lui Pirosca Marcel. Marcel este un artist care a spus mult și va spune si mai mult. Are o tehnică foarte bună, un stil aparte si acel ceva. Acel ceva, vi-l arăt si eu fară alte cuvinte ce nu iși mai au rostul:

Nu am rezistat să nu citez puțin din versurile ce acompaniează atât de bine imaginea:

Balloons filled with dreams
Floating around with no bag of tricks
And through their multitude
They sigh for altitude
Cause there the sky is clearer,
Cause there their name is bigger.

Digital Surfer, o altă creație semantă Pirosca Marcel:

sinsdesign

Cristina Crișu are o expresivitate și un stil extraordinar. Conceptul, tehnica, forma, culorile toate sunt utilizate la superlativ.  Adrift si The Alchemist le-am ales să dovedesc că am mare dreptate în ceea ce am spus mai sus: